Home › Universitate › Istoric

Istoric

Mesajul Președintelui

În numele cadrelor didactice ale Universității „Andrei Șaguna”, îți urez bun venit în echipa șagunistă!

Universitatea „Andrei Șaguna” este o instituție de referință în cadrul sistemului educațional românesc, care îți pune la dispoziție o ofertă educațională bogată, susținută de un colectiv academic de înaltă ținută. Instituția noastră îți oferă posibilitatea desăvârșirii cunostințelor teoretice prin practică de specialitate, conectată la cerințele actuale ale pieței muncii și îți dă șansa să te implici în programele de cercetare pe care le desfășoara prin finanțări de la Uniunea Europeană, în parteneriat cu importanți agenți economici. Universitatea organizează permanent programe de schimb de studenți, din care poți face parte și tu, cu instituții de învațământ superior din U.E., Turcia, S.U.A., China ș.a.

Te felicit pentru că ai ales Universitatea noastră și te invit să descoperi ce face din echipa noastră una de succes!

Prof. univ. dr. Aurel PAPARI
Președintele Universității „Andrei Șaguna”

Prezentare

Universitatea „Andrei Șaguna” a dobândit personalitate juridică la 15 mai 1992, fiind prima instituție de învățământ superior particular, non-profit, înființată în Sud-Estul țării și a fost acreditată ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a Sistemului Național de Învățământ, prin Legea 116/2005.

 Universitatea „Andrei Șaguna”, singura universitate particulară acreditată din Dobrogea, pregătește de 20 ani specialiști de elită printr-un program de învățământ superior calitativ și performant, recunoscut la nivel național și internațional, derulat la toate cele 13 specializări ale sale.

Numărul studenților a sporit permanent prin dezvoltarea unor noi specializări, în corelație directă cu creșterea numărului de cadre didactice titulare și cu îmbogățirea patrimoniului.

Examenul de licență se susține la sediul Universității „Andrei Șaguna”, încă de la prima promoție de absolvenți. Media procentului de promovabilitate la licență este de peste 85%, iar procentul de inserție pe piața muncii se situează anual în jurul cifrei de 65-75%. Conducerea Universității „Andrei Șaguna” a acordat, încă de la înființare, o atenție deosebită selectării, pregătirii și promovării cadrelor didactice, astfel încât, în prezent, după organizarea a 17 concursuri pentru ocuparea unor posturi didactice, peste 60% din cadrele didactice sunt angajate cu norma de baza, din care 34% sunt conferențiari și profesori universitari. Peste 80% din cadrele didactice sunt doctori în științe sau doctoranzi.

Universitatea a dezvoltat relații de cooperare internațională cu instituții similare, în strânsă legătură cu necesitățile specifice zonei.

Universitatea “Andrei Șaguna” face parte din Rețeaua Universităților de la Marea Neagra încă de la înființare din anul 1998, alături de alte 81 de universități din Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Moldova, Federația Rusă, Turcia, Ucraina și România.

Fructificând implicarea fundației în activitățile cultural-științifice din Balcani, Universitatea organizează  un permanent schimb de delegații cu instituții similare din Albania, Macedonia, Bulgaria și Grecia.

Începând cu anul 1998, Universitatea a beneficiat de nominalizarea Fundației ca reprezentant oficial al municipiului Constanta în relația cu Shanghai, pentru realizarea unor programe cultural-științifice cu instituții similare din China.

Universitatea “Andrei Șaguna” a stabilit, in 2001, un program de parteneriat și schimb de studenți și cadre didactice cu Universitatea Indiana-universitate de stat- din Indianapolis SUA, care prevede, printre altele, recunoșterea bilaterală a programului de studiu.

Din anul 2003 a fost semnat un protocol de colaborare cu Universitatea Sakarya - universitate de stat din Turcia, pentru a derula, în parteneriat, programe de cercetare și de schimburi în domenii de interes comun - informatică, științe economice, învățământ la distanță.

Prin programele europene de schimburi interuniversitare ERASMUS/LEONARDO DA VINCI, la care Universitatea “Andrei Șaguna” este afiliată, anual aceasta trimite și primește studenți și cadre didactice, cu burse de studiu în Europa.

Universitatea “Andrei Șaguna” are în prezent, în cadrul programului european, acorduri bilaterale cu universități de prestigiu din Europa. Universitatea “Andrei Șaguna”  își propune realizarea, lărgirea și diversificarea acordurilor interuniversitare de acest tip, astfel încât tot mai multi dintre studenții care aleg Universitatea “Andrei Șaguna” să poată beneficia de stipendii europene.

Programele de cercetare se desfășoară prin:
Centrul de informatică și comunicații “Andrei Șaguna”, în cadrul căruia se realizează studii privind proiectarea sistemelor informaționale financiar bancare, software pentru instituțiile bugetare și pentru administrația publică, cercetări aplicative în domeniul contabilității, auditului și informaticii de gestiune, studii și proiecte privind aplicarea modelarii matematice în previziune și planificare.

Prin Centrul de Studii și Anchete Socio-umane, care desfășoară cercetări în domeniul comportamentului opiniei publice, evaluarea efectelor media, studii electorale, cercetări privind comunicarea politică.

Prin Centrul de Psihologie Aplicată, centru acreditat care realizează: evaluarea potențialului intelectual, compatibilizare aptitudini, profil psihologic cu profesia și locul de munca, evaluare aptitudini manageriale, determinare indici de relaționare, anxietate, depresie, testare pentru angajare, testare obținere permis auto, etc.

Universitatea a participat cu succes alături de Universitatea București și Universitatea “Al. I. Cuza” Iași la efectuarea exit-poll-ului comandat de TVR pentru alegeri.

Valoarea contractelor de cercetare realizate de universitate în ultimii ani reprezinta 500000 lei, din care jumătate sunt realizate cu terți.

Universitatea “Andrei Șaguna” este inițiatorul și principalul fondator al filialelor Constanta ale: Asociației Române de Prietenie cu R.P. Chineză, Asociației Romane de Științe Penale și ale Asociației pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA), cărora le asigură gratuit sediul în localul propriu și logistica necesară, le acoperă cheltuielile de funcționare și își asumă responsabilitatea managerială prin intermediul unor personalități care fac parte din conducerea universității.

Universitatea sprijină inițiativele studențești, susținând și promovând activitățile acestora în cadrul Asociației Sportive Universitare “Andrei Șaguna”, Asociației Studenților în Științe Administrative - filiala Constanța, Clubul absolvenților șagunisti s.a.

Pentru a promova setul de valori șaguniste și pentru a acorda onoarea cuvenită unor prestigioase personalități - Președinți de Stat, Președinți de Parlament, Premieri, Miniștri, Ambasadori etc. - care au vizitat Universitatea “Andrei Șaguna”, sau au avut întâlniri cu reprezentanți ai Universității, au fost conferite titluri, medalii și distincții precum Doctor Honoris Causa (Președintele Parlamentului României Nicolae Vacaroiu, Academician Constantin Bălăceanu Stolnici, Academician Cătălin Zamfir, prof. univ. dr. Ioan Mihăilescu, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, prof. univ. dr. Teodor Dima, prof. univ. dr. Elena Zamfir, prof. univ. dr. Nicolae Mitrofan, si prof. univ. dr. Vergil Voineagu), Membru de Onoare (MS Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Teodor Meleșcanu, Chen Delai și Xu Jian - ambasadori ai Republicii Populare Chineze, Philippe Etienne - ambasadorul Republicii Franceze, Armin Hiller - ambasadorul Germaniei, Blagoj Zasov - ambasadorul Macedoniei), Diploma de Excelență, Medalia Omagială “Andrei Baron de Șaguna”, “Spiritul Șagunist”.

Universitatea “Andrei Șaguna” are fructuoase colaborări cu instituții guvernamentale și neguvernamentale precum: Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Academia Română, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Prefectura, Consiliul Județean și Primăria Constanța.