Universitatea ANDREI ȘAGUNA - Litteris et Virtuti
Top
hd toamna

Universitatea ANDREI ȘAGUNA

Avizier

Masa rotundă „Miturile fondatoare ale statelor și politica lor”

Mitul Rusiei Imperiale și cel al Ungariei Mari au fost temele abordate la masa rotundă organizată vineri, 12 mai 2023, de Academia Oamenilor de Știință din România și Universitatea ”Andrei Șaguna”.
Prin acest eveniment, desfășurat în Aula Magna a UAS, a fost inaugurat un ciclu de dezbateri academice sub genericul ”Miturile fondatoare ale statelor și politica lor”, următorul episod, programat în luna octombrie, având ca temă miturile fondatoare a două mari state asiatice.
Prin abordarea din perspectivă sociologică, istorică și geopolitică a subiectelor, reputatul sociolog N. Gavriluță, ilustrul istoric Gh. Onișoru, expertul în intelligence T. Păcuraru și cel în comunicare politică A. Seceleanu, împreună cu renumitul maestru F. Bichir au reușit să captiveze auditoriul.
Participanții, în număr mare, invitați, studenți și cadre didactice, au urmărit cu atenție interesantele expuneri, au aflat multe detalii inedite și au primit autografe pe cărțile lansate cu acest prilej: ”Rusia, de la a treia Romă la Omuleții Verzi” și ”Lebăda neagră de pe Balaton”.